Visez că sunt plină de sânge…Mă trezesc şi visul e realitate…Pierd sarcina!
Acesta e gândul meu acum…Pierd copilul! Doamne! Nu vreau să îmi pierd copilul!
Ajung la spital…Iminenţă de avort! Hemoragie mare! Sunt propusă pentru chiuretaj…Vechea mea boală de sânge nu mă lasă să am copilul…
Medicul hotărăşte să mă chiureteze a doua zi…
Toată noaptea am aşteptat un semn divin şi l-am rugat pe Dumnezeu că, dacă e să fie acest copil, atunci să facă în aşa fel ca medicul să nu mă chiureteze…, să fie cutremur, sau orice, să nu mă chiureteze…
Vine medicul…
Mă cheamă asistenta la cabinet. Îi pun în buzunar „ciubucul” şi mă urc pe masă…
Medicul se uită la mine, îmi spune că doreşte să mă mai consulte o dată înainte de chiuretaj…Consultă mult…, tot pipăie şi studiază…, el ştie ce!
Pleacă de lângă mine şi îmi spune că eu pot face acest copil, că el nu mă chiuretează, că poate să mă chiureteze oricine în ţara asta, dar el nu o face…, că să mă duc unde vreau…Şi mă externează!
Am plecat în Ardeal cu mama, noaptea, cu trenul…
Acelaşi tren de noapte…
Cu seringile după noi, cu hemostaticele şi cu Dumnezeu în suflete…Primisem semnul!
Oraşul meu!
Sunt internată, consultată amănunţit…Copilul e bine. Va trăi! Cu spitalizare până la naştere, poate voi reuşi să duc sarcina la capăt!
Mă aşteaptă şapte luni de spital şi şapte luni de emoţii!
Merită!
Doamne, nasc! Durerile sunt aşa de mari că nu le pot suporta! Să vină doctorul!
Vine şi …pleacă acasă! Fusese de gardă. Mi-a spus că nu nasc acum, poate spre seara.
Durerile sunt aşa cumplite că nu mai pot şi doresc să scap de ele…
Aşa că, spre surprinderea tuturor, nasc!
De-abia apucă medicul să îşi pună halatul şi mănuşile…
Aduc în lume pe fetiţa mea cea mică…
